Cauzele crizei imobiliare:  cursul valutar, creditarea relaxată şi consumul ridicat

Cauzele crizei imobiliare: cursul valutar, creditarea relaxată şi consumul ridicat

În opinia mai multor specialişti, principalele cauze ale apariţiei crizei imobiliare în România sunt sensibilitatea faţă de fluctuaţia cursului valutar, uşurinţa în acordarea creditelor şi apetitul exagerat pentru consum.
După părerea lui Petre Tulin, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe, problema finanţării este strâns legată de evoluţia descendentă a pieţei imobiliare: „Foarte multe investiţii au fost finanţate în valută. Orice fluctuaţie s-a repercutat şi asupra pieţei imobiliare şi asupra componentei de finanţare”.
Acestui excedent de fonduri i s-au adăugat apetitul pentru consum al românilor şi dorinţa acestora de a deveni proprietari, accentuând astfel dezechilibrele existente pe piaţă.
Totuşi, în mare parte, existenţa unei crize imobiliare este pusă pe seama problemelor existente pe plan internaţional în acest domeniu: „Eram implicaţi în două afaceri foarte mari şi ni s-a spus “nu mai putem continua, sunt probleme afară”. Şi atunci am realizat că acel dicton – dacă nu băgăm în seamă criza ea nu ne afectează – nu se poate aplica”, a declarat Radu Lucianu, managing director CBRE-Eurisko.

Sursa: Taormina Imobiliare

Leave a Reply