Criza aduce ieftiniri pe piaţa imobiliară

Criza aduce ieftiniri pe piaţa imobiliară

În contextul mult-discutatei crize imobiliare, conform analizelor brokerilor de credite, creşterea diverselor comisioane şi dobânzi bancare precum şi diminuarea gradului de îndatorare nu au frânat avântul achiziţiilor imobiliare. Explicaţia constă în înregistrarea, pe parcursul ultimelor 6 luni, a unei ieftiniri medii de 15%, care compensează creşterea costurilor de creditare.
Lucrurile stăteau cu totul altfel până la jumătatea anului 2008, când creditele erau ieftine, însă locuinţele foarte scumpe. Astfel, dacă în vară un apartament din cartierul bucureştean Militari costa în jur de 110.000 de euro, în prezent acesta costă cu 23% mai puţin, ajungând la o valoare de 85.000 de euro, diferenţă care compensează creşterile înregistrate în contractarea unui credit.
Alături de imobile, şi materialele de construcţii au început să se ieftinească, iar tendinţa de scădere a preţurilor, fie că e vorba de terenuri, apartamente sau case, este probabil să se menţină până la sfârşitul crizei.

Sursa : Taormina Imobiliare

Leave a Reply